Festivalul National de Teatru

Festivalului National de Teatru

Editia 2011 a Festivalului National de Teatru (FNT), care se va desfasura la Bucuresti, intre 28 octombrie si 6 noiembrie, are ca generic cateva cuvinte ce-i apartin unuia dintre cei mai importanti dramaturgi ai lumii, Anton Pavlovici Cehov, sub semnul caruia a stat, de altfel, intervalul supus selectiei (stagiunea 2010-2011), intrucat anul trecut s-a aniversat un secol si jumatate de la nasterea scriitorului.

Este si unul dintre motivele pentru care sectiunea intitulata „Focus” se concentreaza asupra personalitatii si creatiei regizorului Andrei serban, artist de renume international si autor, in ultimii ani, al catorva spectacole inspirate, direct sau indirect, din universul cehovian. Acestora li se adauga un numar notabil de productii foarte diverse ca stil si ideologie, semnate atat de regizori de valoare unanim recunoscuta, cat si de tineri directori de scena aflati la inceputul carierei, productii ce concretizeaza, fiecare in felul sau, incercarea teatrului romanesc de astazi de a raspunde intrebarilor ce-l preocupa pe omul universal dintotdeauna. Gruparea spectacolelor pe sectiuni urmareste sa evidentieze unele dintre tendintele scenei autohtone actuale, oferind totodata spectatorului posibilitatea de a-si orienta mai rapid alegerea, in functie de interese si preferinte. Organizatorii festivalului sunt Uniunea Teatrala din Romania – UNITER, Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Primaria Municipiului Bucuresti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primariei Municipiului Bucuresti si Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Director artistic si selectioner unic al editiei 2011 este criticul de teatru Alice Georgescu, iar director executiv este Aura Corbeanu, vicepresedinte UNITER.

Includem, in continuare, lista spectacolelor romanesti participante la FNT 2011. Mentionam ca, intrucat negocierile cu unele trupe invitate din strainatate nu s-au definitivat inca, lista completa a productiilor ce vor sosi din afara Romaniei va fi data publicitatii la inceputul lunii septembrie, cand va avea loc si conferinta de presa dedicata actualei editii a Festivalului National de Teatru.

  FNT 2011 Motto: „Omul, acest animal ciudat…”

A.P. Cehov

Focus: Andrei serban – Cehoviziuni Ivanov de A.P. Cehov, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucuresti Strigate si soapte de Ingmar Bergman, Teatrul Maghiar de Stat Cluj Trei surori de A.P. Cehov, Teatrul National Budapesta (invitat din strainatate)

Unchiul Vanea de A.P. Cehov, Teatrul Maghiar de Stat Cluj 

Spectacole tematice Caligula de Albert Camus, Teatrul National „Marin Sorescu” Craiova, regia: László Bocsárdi Cantareata cheala si Lectia de Eugène Ionesco, Teatrul de Comedie Bucuresti, regia: Victor Ioan Frunza D’ale carnavalului de I.L. Caragiale, Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu, regia: Silviu Purcarete Despre iubire la om, dupa A.P. Cehov, Teatrul Dramatic „Sica Alexandrescu” Brasov, regia: Alexandru Dabija Furtuna de William Shakespeare, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Balcescu” Bucuresti, regia: Victor Ioan Frunza Galaxia Švejk, dupa Jaroslav Hašek, Teatrul tandarica Bucuresti, regia: Alexander Hausvater ingropati-ma pe dupa plinta, dupa Pavel Sanaev, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucuresti, dramatizarea si regia: Yuri Kordonsky insemnarile unui necunoscut, dupa F.M. Dostoievski, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucuresti, regia: Alexandru Darie Leonce si Lena de Georg Büchner, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, regia: Gábor Tompa Macbeth (un studiu) de William Shakespeare, Teatrul National Bucuresti (Centrul de Cercetare si Creatie Teatrala „Ion Sava”), regia: Radu Penciulescu Mai intai te nasti de Line Knutzon, Teatrul „Andrei Muresanu” Sfantu Gheorghe, regia: Radu Afrim

Metoda, dupa Metoda Grönholm de Jordi Galcerán, Teatrul „C.I. Nottara” Bucuresti, regia: Theodor Cristian Popescu

Mountainbikers de Volker Schmidt, Teatrul German de Stat Timisoara, regia: Radu Alexandru Nica Negutatorul din Venetia de William Shakespeare, Teatrul „Tamási Áron” Sfantu Gheorghe, regia: László Bocsárdi

Platonov de A.P. Cehov, Teatrul National Targu-Mures, compania „Tompa Miklós”, regia: Zsolt Harsányi

Dans in teatru Crazy stories in the city, Teatrul Foarte Mic Bucuresti, un spectacol de Arcadie Rusu Nevestele vesele din Windsor de William Shakespeare, Teatrul Metropolis Bucuresti, regia: Alexandru Tocilescu Othello si prea iubita lui Desdemona, dupa William Shakespeare, Teatrul de Miscare Stúdió M Sfantu Gheorghe, regia: Mihai Maniutiu

Yerma de Federico Garcia Lorca, Teatrul Tineretului Piatra Neamt, regia: László Béres

Teatrul de maine 9 grade la Paris, Teatrul Act Bucuresti, un spectacol de Peter Kerek Blifat de Gabriel Pintilei, Teatrul Odeon Bucuresti, regia: Alexandru Mihail Purificare de Petr Zelenka, Teatrul National Bucuresti, regia: Alexandru Mazgareanu

TV for dummies de Mona Bozdog si Mihaela Michailov, Teatrul National „Vasile Alecsandri” Iasi, regia: Ioana Paun

in prim-plan, actorul Absolut!, dupa Ion Creanga, Teatrul Act Bucuresti Emigrantii de Slawomir Mrožek, Club La Scena Bucuresti

Felii de Lia Bugnar, Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu

Parerea ta ne intereseaza!

Written by Paul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Manastirea Sinaia Ctitor Mihail Cantacuzino Hramul Adormirea Maicii Domnului Stil brancovenesc

The Floreasca Emergency Clinical Hospital