Mirajul clestisorilor | Edenbride.ro

2 minutes, 9 seconds Read

Pentru cine nu a fost niciodata slab, exista cateva repere, unele universale, altele foarte personale, despre ce te indreptateste sa faci parte din aceasta fortuita categorie. Pentru unii sunt vestitele patratele, pentru altii este gradul de proeminenta al oaselor bazinului. Pentru mine, doamnelor si domnilor, au fost clestisorii. Da, banalii clestisori de rufe intalniti in arsenalul oricarui magazin cu rochii de mireasa pentru a ajuta logodnicele subnutrite sa inteleaga mai bine cum le-ar veni o rochie croita pe masura lor, in timp ce probeaza o masura ceva mai umana si mai aproape de standardele majoritatii.

Cand esti in categoria celor carora li se tine rochia in spate cu 2 maini, ca sa fie cusaturile cat de cat aproape, cu acelasi scop nobil de a ajuta la a-ti face o idee ce si cum iti vine, gandul ca sunt femei carora le trebuie clestisori te doboara si-ti aduce in ochi cu totul altfel de lacrimi decat cele vazute in emisiunile de televiziune. Ar trebui sa fie o experienta frumoasa, ar trebui sa te simti frumoasa, ar trebui de fapt sa fii frumoasa si tu nu faci decat sa te gandesti la nenorocitii aia de plastic de care nu vei avea parte vreodata. Si suferi. Si nu e deloc flatanta experienta cautarii de rochii de mireasa, fie ele rochii de mireasa ieftine sau nu, fie ele rochii de mireasa de designer sau nu. Pentru ca indiferent ce vei pune pe tine, termenul de comparatie e nedrept. Si, de cele mai multe ori, lucrurile degenereaza in depresii si diete intr-o perioada extrem de stresanta oricum, cand doar ele lipseau.

Ce vreau sa spun este ca nenorocitii de clestisori sunt un simbol al unor stereotipuri sociale care pot vicia niste momente frumoase numai si numai daca le lasi. Ai cu tine armele necesare pentru a le combate, ai prietene dragi la fata locului, ai un om care te iubeste suficient incat sa vrea sa isi petreaca viata cu tine si pentru care nu poti fi altfel decat splendida, ai de partea ta tineretea si dragostea. Da-i naibii de clestisori, la nunta ta trebuie sa petreci cot la cot cu invitatii, sa dansezi, sa te distrezi, sa dai o tura pe la candy bar, iar toate astea nu depind de clestisori in niciun fel. Caut-o in milioanele de modele de rochii de mireasa de pe lume pe cea care e de fapt armura ta, care sa te apere de propriile prejudecati si complexe. Cu ea te vei simti asa cum ar trebui de fapt sa te simti mereu – increzatoare, puternica, minunata. Adica exact asa cum esti!

Voteaza post

Asemanatoare