Studiind evolutia speciilor de-a lungul erelor biologice, Charles Darwin a ajuns la concluzia ca nu supravietuiesc nici cei mai puternici si nici macar cei mai inteligenti. De fapt, cursa evolutiei este castigata de aceia care se adapteaza cel mai usor la modificarile permanente ale factorilor exteriori.
Evolutia umanitatii reprezinta, de asemenea, o ilustrare a acestui principiu, cea mai buna dovada fiind marele numar de societati infloritoare la un moment dat, care apoi nu s-au putut adapta la schimbari, astfel incat au decazut ori chiar au disparut cu totul.
In mediul de afaceri al secolului XXI, schimbarea a devenit, mai mult decat oricand inainte, singurul element constant. Prin urmare, antreprenorii sau managerii care se tem de noutate nu au nici cea mai mica sansa de succes. Pe de alta parte, cei care doresc sa reuseasca vor avea multe de castigat daca aleg sa urmeze un curs managementul schimbarii.
In ce consta si cui se adreseaza trainingul?
Antreprenorii, managerii de top, liderii de echipe si orice persoana care vrea sa invete cum sa dezvolte strategii si comportamente adaptative pentru a gestiona transformarile permanente din jur pot sa profite in egala masura de participarea la un curs de managementul schimbarii.
Desfasurarea trainingului organizat de echipa Brightway® porneste de la constatarea faptului ca avansul tehnologic si modul in care a evoluat societatea in ultimele decenii a facut ca schimbarile sa apara cu o frecventa mult mai mare decat in trecut si chiar sa devina parte din normalitatea fiecarei zile.
Prin urmare, participantii la curs se antreneaza, prin intermediul unor simulari, sa gestioneze diferite tipuri de schimbari. Se lucreaza in mod practic pe diferite studii de caz din contextul actual, fiind utilizate cele mai noi cercetari si instrumente de management si psihologie comportamentala. Scopul este ca fiecare sa se inteleaga mai bine pe sine si sa integreze intr-un mod asertiv emotional transformarile din jur.
Beneficiile obtinute la un curs de managementul schimbarii
Pilonul pe care se poate construi o capacitate superioara de adaptare este autocunoasterea. Cursantii isi exploreaza propriul potential si devin capabili sa inteleaga impactul, la nivel economic, social si emotional, al factorilor VUCA – volatilitate, incertitudine, complexitate si ambiguitate.
In cadrul acestui proces de autocunoastere, se ajunge la constientizarea sabotorilor personali. Cu ajutorul modelului Positive Inteligence, sunt analizate tiparele de comportament distructiv si sunt identificate blocajele care pot sa apara in situatii caracterizate prin incertitudine.
Pornind de aici, participantii au ocazia sa se familiarizeze cu cele mai noi instrumente si cercetari pentru a implementa strategii adaptative, in contextul incertitudinilor de zi cu zi.
La acest curs de managementul schimbarii, ei se antreneaza sa creeze obiceiuri sanatoase atat in context profesional, cat si personal. Inteleg rolul emotiilor in procesul de transformare si invata sa gestioneze mastile emotionale pe care, subconstient, le afiseaza fiecare persoana supusa unor conditii de stres.
Astfel, se ajunge ca membrii echipei sa capete o noua perspectiva asupra schimbarii si sa fie capabili de repozitionare rapida si flexibilitate atat in luarea deciziilor, cat si in actiune.
In concluzie, un curs managementul schimbarii ofera cheia necesara pentru a evolua, atat profesional, cat si personal, in conditiile de permanenta incertitudine specifice societatii actuale.