Palatul Apor

Palatal Apor se situeaza pe strada Bethlen Gabriel din Alba Iulia, in apropierea Bibliotecii Bathyaneum. Constructia a fost ridicata in a doua jumatate a secolului al XVII-lea, intre anii 1670-1690, si a apartinut contelui stefan Apor, de aici venind si denumirea palatului. Aceasta constructie a inglobat ruinele vechiului castru roman dar si pe cele ale cetatii medievale. La inceputul secolului al XVIII-lea, comandantul trupelor imperiale din Transilvania, contele de Steinville, a avut resedinta in palat. in aceeasi perioada au fost construite portalurile interioare, cu arhitectura baroca, de inspiratie militara, decorate in stil austriac, cu trofee asemanatoare celor ce impodobesc portile cetatii. Cladirea Palatului Apor are o forma dreptunghiulara, pe latura de sud aflandu-se scarile interioare. Dupa Primul Razboi Mondial, in cladire a fost sediul Legiunii de Jandarmi, apoi Directia Apelor pentru ca ulterior sa functioneze aici Centrul de Librarii si scoala Populara de Arte. La sfarsitul sec.XX, palatal se afla intr-o stare avansata de degradare din cauza lipsei de interes a autoritatilor. Astfel, timp de peste 10 ani, palatul a fost inchis pentru restaurare.  Palatul Apor este in prezent locul unde isi au sediul diverse departamente ale Universitatii ”1 Decembrie 1918”. Sapaturile arheologice facute de specialisti impreuna cu profesorii si studentii universitatii au scos la iveala artefacte importante pentru istoria palatului. in subsolul cladirii se afla o interesanta expozitie de ceramica neolitica dar si alte obiecte ce sustin istoria lunga si zbuciumata a palatului.  Una dintre cele mai reprezentative constructii medievale din Alba Iulia este Palatul Apor.

Galerie foto

Parerea ta ne intereseaza!

Written by Paul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Romania, calificata in grupele principale la CE de handbal tineret din Olanda

„Sf. Pantelimon” emergency hospital from Bucharest